recenzie Aerul pasiunii de Brittainy C. Cherry

aerul-pasiunii

             Recunosc la inceput am avut o mica teama daca sa cumpar sau nu aceasta carte mai ales ca am citit cam tot ce a aparut la editura Trei in colectia Eroscop(gen seria Beautiful Bastard ,seria Cincizeci de umbre ale lui Grey,seria Infernul lui Gabriel s.a.m.d)si deja incepuse sa mi se cam ia de atatea scene fierbinti care de la un timp de vreme au inceput sa mi se para cam clisee, vroiam o mica schimbare in peisaj.Poate vi s-a intamplat si voua sa va boseasca acelasi gen de carti si sa incercati si ceva nou,dar mi-am calcat pe suflet si dupa cateva secunde de ezitare am zis fie,inca una ce rau poate sa imi faca?

            Si a fost poate una dintre cele mai bune decizii pe care am luat-o la sfarsit de an cand mi-am comandat aceasta carte drept cadou de an nou,pentru ca spre marea mea surprindere acele scene sunt aproape inexistente,iar in cele cateva nu ne este descris actul in sine ci sentimentele si trairile personajelor care au un impact foarte mare asupra cititorului si avem parte de o actiune cursiva care te atrage si te face sa nu lasi cartea din mana pana ce nu ajungi la final,iar atunci sa spui:”Doar atat????Mai vreau:(((“

           Tristan avea tot ce si-a dorit de la viata,o familie fericita,pana intr-o zi cand isi pierde atat sotia cat si fiul intr-un accident de masina.Ca sa uite de trecut hotaraste sa se mute in alta localitate,unde datorita unei intamplari care se putea termina urat(Elizabeth e pe cale sa il calce pe Zeus,cainele acestuia,singurul lucru pe care il mai are de la fiul lui) cei doi se intalnesc si desi nu e cea mai roz intalnire,nu tot ce incepe prost are si un final tot prost.

            Elizabeth e o mama singura de un an de zile dupa ce si-a pierdut sotul intr-un accident de masina, traieste in aceeasi casa cu mama ei,o femeie usoara dupa cum o numeste chiar ea.Satula de toti barbatii din viata mamei ei si sa impartacanapea extensibila cu fiica ei,decide sa se intoarca la vechea ei casa unde a locuit cu sotul ei.Dupa micul incident cu Tristan si cainele acestuia ajunge in sfarsit acasa unde afla ca are un nou vecin si surpriza!!!! Acesta este nimeni altul decat Tristan.

             Elizabeth va incerca sa se imprieteneasca cu acesta chiar daca toti cunoscuti o sfatuiesc sa se indeparteze de el,dar usor usor Tristan isi va deschide sufletul in fata ei si nenorociriile asemanatoare din vietiile lor vor fii punctul de plecare in relatia lor.

              Oare e suficient ca o inima distrusa in aproape acelasi mod ca alta inima sa fie medicament una pentru cealalta sau acest lucru va aduce si mai mult rau?Vor reusii oare cei doi sa dea drumul la fantomele din trecut si sa poata sa isi mai acorde inca o sansa la fericire?Razpunsul il veti afla citind aceasta minunata carte.

               P.s Veti avea parte de impuscaturi si un final total neasteptat.

 

       Bonus pentru voi un citat care mie una mi-a placut foarte mult:

         “O prețuiam pentru ce era ea,şi ȋn egală măsură pentru ce nu era.O prețuiam ȋn bătaia soarelui şi o prețuiam ȋn răcoarea umbrelor.O prețuiam strigând ȋn gura mare şi o prețuiam ȋn şoaptă.O prețuiam atunci când ne certam,ca şi atunci când era linişte şi pace.”

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s